Pentru a obţine o imagine mărită, faceţi "click" pe butonul dreapta al mouse-lui pe oricare imagine şi apoi alegeţi obţiunea: "deschide legătura în filă nouă"...

Nicolae SALADE, editorul mărturisirilor filatelice.



Mărturisiri despre viaţă şi filatelie

    Profesor, preşedinte al Asociaţiei Filateliştilor din judeţul Sibiu din 1993 până în prezent, redactor din anul 1993 al revistei Curierul filatelic, prima revistă de filatelie apărută în România după Revoluţia din 1989. 
Biografie
 
   M-am născut la 12 iulie 1951 în Sighetu-Marmaţiei (judeţul Maramureş). Am făcut şcoala primară la Satu-Mare, apoi la Sibiu unde am continuat şcoala gimnazială, liceul şi apoi Facultatea de istorie-engleză. De la absolvire şi până în prezent am lucrat ca profesor şi 23 de ani ca director al Şcolii Gimnaziale "Regina Maria" din Sibiu.
Activitatea filatelică

    Am început filatelia încă de copil şi, ca toţi cei din generaţia mea, am început colecţionarea timbrelor poştale. Desigur, cu timpul, mulţi au abandonat această frumoasă pasiune, eu fiind unul care a continuat-o şi probabil o voi face până la sfârşitul vieţii.
    Cu timpul am început şi activitatea expoziţională. În 1972 am  realizat  primul exponat de filatelie dedicat Olimpiadei de la Munchen 1972 în filatelia europeană, cu care  am participat la prima expoziţie în 1974. Tot în această perioadă am început colecţionarea materialelor pentru realizarea unui exponat legat de istoria noastră naţională. La început acesta a fost de filatelie şi apoi, odată cu lansarea maximafiliei, am realizat un exponat cu piese, unele rare, dedicat istoriei noastre de la începuturi şi până la Marea Unire din 1918. Evident, acesta a fost primul exponat de maximafilie urmat apoi de altele legate de „Nave maritime”, „Picturi din muzeele patriei”, „Flori”, „Dintre păsările lumii”, „Păsări din Delta Dunării”, „Păsări din zonele polare”, „Monumente istorice şi obiective turistice din România”, ”Oameni de seamă români” ş.a.
   M-am implicat şi în activitatea Asociaţiei Filatelice sibiene şi am fost ales în  conducerea  acesteia; am fost secretar şi apoi, din 1993 până în prezent preşedinte al Asociaţiei Filateliştilor din judeţul Sibiu. Am participat la organizarea multor activităţi ale asociaţiei noastre (concursurile şcolare „Marca poştală – document istoric”, concursurile pentru elevi organizate de Poşta Română şi numeroasele expoziţii filatelice organizate la Sibiu).
   Cu timpul, am fost ales membru în Comitetul director al Federaţiei Filatelice Române şi am devenit de asemenea membru de juriu la clasele maximafilie şi filatelie tematică şi membru al Societăţii Române de Maximafilie „Dr. Valeriu Neaga”.
   Ca expozant am participat din anul 1974 şi până în prezent la 409 expoziţii locale, judeţene, interjudeţene, naţionale şi internaţionale unde am obţinut distincţii în rang de până la Vermeil mare.

                             Sibiul, activitatea mea filatelică şi de maximafilie

   După mutarea părinţilor mei la Sibiu în 1962, m-am înscris ca membru al Asociaţiei Filatelice sibiene (1965) unde existau la vremea aceea, filatelişti de marcă ca: Ludovic Dengel, Ion Opriş, Eremia Purece, Mircea Ţaţa, Iosif Bertha şi mulţi alţii, de la care am învăţat tainele filateliei adevărate şi cum trebuie să realizezi un exponat. Evident că, în cei 50 de ani de filatelie, am tot adăugat cunoştinţe noi şi m-am format ca un adevărat colecţionar şi expozant. Am avut ocazia, ca reprezentant al Asociaţiei Filateliştilor din judeţul Sibiu, să fac parte din  delegaţia sibiană la Congresele Asociaţiei Filateliştilor din România şi apoi ale Federaţiei Filatelice Române unde am avut contact cu personalităţi ale filateliei româneşti. Aici am avut ocazia să-l cunosc şi pe regretatul dr. Valeriu Neaga, un om de o deosebită modestie şi o înaltă valoare intelectuală. Îmi amintesc cu mare plăcere faptul că dr. Valeriu Neaga a fost cel care mi-a oferit din partea fostei Asociaţii a Filateliştilor din România distincţia de argint. L-am întâlnit la mai multe expoziţii filatelice şi la şedinţele Asociaţiei Filateliştilor din România unde am purtat discuţii cordiale şi cred că între noi au existat anumite afinităţi.

Trup şi suflet pentru presa filatelică românească;
"CURIERUL FILATELIC" 
prima revistă filatelică apărută în România după revoluţia din decembrie 1989

Revista fondată de regretatul Aurel Anton şi avându-l director editor pe profesorul Nicolae Salade s-a impus pe arena mass-mediei filatelice nu numai fiind prima revistă filatelică particulară din România post-decembristă ci, mai cu seamă, datorită echipei de colaboratori animaţi cu succes de către directorul editor. Materialele filatelice profesionist abordate şi varietatea temelor abordate au conferit revistei rolul de îndrumar filatelic dar şi de agendă a evenimentelor filatelice intrate în paginile istoriei filateliei româneşti. Printre colaboratorii remarcabili s-a afirmat şi doctorul Valeriu Neaga, "magister" al maximafiliei româneşti. La editarea numărului aniversar, "100" al revistei, cuvintele de salut adresate de doctorul Neaga confirmă colaborarea fructuoasă a acestuia cu profesorul-director editor Nicolae Salade. "Curierul filatelic" a rezistat tuturor crizelor datorită eforturilor susţinute pe toate planurile, ale inimosului său director.




 Mărturiile fotografice ale activităţii filatelice

În juriu la expoziţiile organizate la Bistriţa:


















Respectul şi aprecierea prietenilor:

Premiere la Internationala de maximafilie Bacău 2008



 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu